Groaza
-clipele rătăcite se pierdeau în nepăsarea timpului îmbătrânit înainte de eternitate-
D-zeu era îngrijorat din nou; mai mult decât îngrijorat, era îngrozit.
De când crease omul avea numai probleme cu el. Îl concepuse după chipul și asemănarea Lui, cu mici „îmbunătățiri și rezerve„ bine-nțles. Se cunoștea pe sine destul de bine și nu credea că ar putea cineva, care nu era decât o „reflectare„ a Sa la scara unei minuscule planete, să-l facă să se gândească îngrijorat la viitor.
Limitase capacitățile omului la strictul necesar pentru supraviețuire, dar, din superficialitate sau curiozitate –nu-Și mai amintea cu certitudine– nu-i îngrădise posibilitățile de autoperfecționare, care îi puteau permite un proces evolutiv sau involutiv, în aceeași măsură.
La vremea respectivă nici nu se gândise la eventualele capacități de abstractizare ale creației Lui; odată „ruptă”de realitate, mintea omului devenea periculoasă.
De când se știa, El putea absolut totul și asta l-a făcut să trateze mai puțin atent problema. Nu credea că „ceva” ar putea evolua spre puterea absolută, întrucât nici El nu a evoluat, ci a deținut-o de când se știa.
De unde provenea pericolul ? Era oare un pericol real ? Îl putea concretiza omul ? Îl putea afecta pe El ? Putea oare să împiedice acest proces fără a-Și distruge creația? Încotro evoluau ei? Trebuia oare să se amestece din nou în treburile lor, încălcând decizia inițială de a nu mai interveni niciodată?
Era interesat să vadă până unde vor putea ei ajunge fără nici un fel de ajutor.
El, care putea totul, nu știa chiar totul; nu numai din viitor, dar nici din trecut. De exemplu nu știa nimic despre evoluția Lui și dacă așa ceva a existat sau nu. Timpul nu a existat pentru El? Știa că El l-a creat pentru oameni și infrastructura lor materială. El exista prin El Însuși și Totul prin El; o singură lege, un singur principiu, fără limite spațio-temporale.
Iar omul, amărâta „adunătură” bioenergetică de altădată, degenerat în mare parte și cu multe facilități inițiale atrofiate în timp de tendințele lui spre comoditate și excese de diferite naturi, inclusiv sexuale –ceea ce nu a fost niciodată cazul Lui- deci omul devenise un potențial pericol pentru el; un pericol nu numai ca „noțiune” și „reprezentare”, dar și ca existență în inexistență, sub aspect material.
Îi „orbise” cu viteza luminii pe care le-a impus-o ca limită superioară, imposibil de atins. Au depășit-o.
Îi închisese într-un spațiu limitat de „infinit”, din care nu puteau ieși. Au trecut dincolo de granițele lui „zero” și „infinit”.
I-a „înmormântat ” în „timp”, legându-le viața de clipe și ore. Le-au anihilat.
I-a „legat” de „prezentul permanent”, de amintiri despre origini și evoluție. L-au rupt prin concepte despre viitorul prezent și trecut..
„Colivia” de spațiu tridimensional, încuiată la rândul ei în „sfera timpului”, erau mai mult decât suficiente pentru o evoluție normală a lor.
Nu le-au ajuns cele patru dimensiuni. Au făcut „pasul” periculos spre EL, intuind o altă „dimensiune”, unica, care le cuprindea pe toate celelalte. Nu au găsit-o încă, dar o pot face.
Un „loc” cu o unică dimensiune, unde distanțele infinite și timpul infinit să fie „zero și simultane”. Un loc ”oriunde” și „oricând”, fără limite spațio-temporale.
Au identificat locul. Este posibil să identifice și „calea”. De ce nu le-a inhibat de la origine accesul la ea. Nu va trece mult și-și vor da seama că Totul există, s-a petrecut și se petrece doar în „mintea” Lui. Vor materializa „calea Imaginației” și vor devenii proprii lor D-zei. Iar El nu va mai fi decât un simplu D-zeu printre alți D-zei; groaznic.
George Rogoz