„U” de la Ură
Totul a început de la o sticlă de palincă. Dacă nu ar fi fost plină, nu am fi prelungit discuția pe tema cumnatului meu, elev în clasa a X-a. De cca. un an, dintr-un elev model, acesta a devenit un potențial delincvent, cu accese ciudate de agresivitate și ură generalizată la adresa celor care îl sfătuiau de bine. Controalele medicale efectuate sub diverse motivări neutre, nu au reliefat nici o boală, simptomele neavând nimic de natură patologică. Acțiunile lui au culminat cu refuzul de a continua cursurile, cu argumentul că a studiat destul și că posedă suficiente cunoștințe pentru a se descurca în viață.
Paul a solicitat detalierea unor aspecte, pentru a putea analiza situația mai obiectiv, neexcluzând probabil, că eu aș putea fi subiectiv. Rezultatul a fost același: concluziile mele erau corecte.
I-am atras atenția și că, în peregrinările mele cu socrii, pe la diferite comisii și comitete, spitale și cabinete, am luat cunoștință de existența unui număr tot mai mare de asemenea cazuri, care afectau îndeosebi tinerii de până la 20 de ani. La prima vedere, eliminând aspectele specifice modificărilor temperamentale din perioada pubertății și a nonconformismului caracteristic adolescenței, rămâneau o serie de elemente greu de explicat logic sau biologic.
Treptat, mi-am dat seama că Paul devenea obsedat de tematica tinerilor refractari. Nu am mai putut discuta nimic altceva cu el. Șef de colectiv la Centrul de Cercetări Naționale, era recunoscut ca un eminent specialist în ciberrobotică și sociologie și, nu în ultimul rând, în paleo-astronautică. Ne-am despărțit seara târziu.
Ne-am revăzut după o săptămână. Părea mai obosit decât la ultima noastră întrevedere. În ochi avea însă o licărire ciudată, semn al unor intense frământări lăuntrice; părea îngrijorat, dar și mulțumit. Îl mai întâlnisem în astfel de perioade și eram ferm convins că nu se va lăsa mult rugat și o să-mi spună despre ce era vorba; în limitele datelor ce puteau fi făcute public, bine-nțeles.
Mi-a transmis instantaneu o stare de îngrijorare, când a deschis discuția pronunțând numele cumnatului meu.
-Dracul nu-i chiar așa de negru cu Dorin, încercă el parcă să mă consoleze. Devine transparent, câte o dată.
-La ce te referi, că nu prea înțeleg? Asta-i în loc de „bună ziua”?
-Ei, lasă protocolul.
-Dacă tot ai intrat, intră; dacă tot te-ai tolănit în fotoliu, ia loc; dacă tot te-ai servit, ia ! Mormăi eu.
-OK, OK ! Plimbă-te după „cârlionțata” aia bătrână că în asta nu ai nici pentru o gargară. Te lămuresc apoi, sau mai bine zis o să-ți explic, că tu cu „pricepătoarea”. . . Oricum, te avertizez că dacă încerci să publici ceva din ceea ce îți spun, o faci pe propriul tău risc; în cel mai fericit caz o să fi considerat doar nebun.
-Te voi cita, așa că epitetul îți va reveni din plin. Și că tot veni vorba de plin, ține-o și pe asta, că am de gând să ascult și nu să fac potecă spre bar.
-După câte te cunosc și mă cunoști, sunt convins că ți-ai dat seama că mă preocupă aspectele relatate de tine la ultima noastră discuție. Lucrez de mai mult timp la o problemă relativ asemănătoare. În ultima săptămână am dormit puțin. Am centralizat toate datele pe care le-am găsit la noi în țară și în alte cca. 50 de state. O primă concluzie, absurdă la prima vedere, a rezistat la verificări. Concluziile următoare sunt și mai ieșite din comun.
-Mă faci curios. Pot să le cunosc ?
-Nu încă. Dat fiind „originalitatea” lor, am inițiat o nouă fază de cercetări, pornind de la efecte spre cauzele posibile, logice sau mai puțin logice. Am rezultate parțiale.
-Mă mai fierbi mult ?
-Îți dai seama cum eram eu. După eliminări succesive, au rămas două soluții-cauze, cum vrei să le spui, care au, totuși, ceva comun : influență extraterestră.
-Vrei să spui radiații, viruși sau civilizații. . .
-Aici este dilema. Detalierea soluției posibile, optim-probabilistice, ar atesta forme inteligente de existență, sau viață, imateriale, probabil superioare nouă, care acționează indirect asupra noastră.
-Deci nu intervenții directe, ci influențe, vrei să spui. . .
-Nu, nu este vorba de fenomene telepatice generalizate, ci de prezența efectivă a acestora, nu fizică-materială, ci spirituală, eterică, dacă este să ne luăm după antici.
-Doar nu vrei să cred că spiritul unei civilizații extraterestre se suprapune peste civilizația noastră. . . ?
-Nu al unei civilizații, ci al unor indivizi disparați ai acesteia. Cele două variante sunt : trimiterea conștientă, organizată de „eterieni” așa le-am spus, de pe altă planetă, în scop de invazie sau de supraviețuire, respectiv, varianta doi, ”supraviețuirea” unor câmpuri eterice individualizate în cosmos, după dispariția planetei respective, în zona străbătută acum de sistemul nostru solar. În acest ultim caz, ar putea fi o suprapunere sau interferență a orbitelor, în condițiile unei memorii energetice galactice remanente.
-Nu ai cum să fi sigur. . .
-Sunt unicele rămase. Le-am revăzut de câteva ori. Prima variantă ar putea fi eliminată ținând cont de evoluția vieții pe pământ și a creșterii treptate, nu brusc, a agresivității, în intervale mari de timp, cu un grad de difuzie relativ mic, raportat la întreaga populație.
-Ați analizat chiar toate cauzele terriene ale agresivității individului ?
-Da, inclusiv comparativ cu regnul animal. Am ținut cont și de aspectele de adaptabilitate, influența mediului, ereditatea, trăsături genetice patologice, psihologie socială, sugestionare audio-vizuală, fenomene telepatice inconștiente, etc. Toate explică numai cazurile individuale sau de grup limitat, dar nu fenomenul generalizat.
-Mai rămân stimulenții artificiali ai agresivității și urii; nu mă refer la cei speciali, militari, ci la cei ușor accesibili, cum ar fi alcoolul și drogurile.
-Te asigur că le-am avut în atenție. Cercetările au reliefat un aspect inedit, pe care și tu îl cunoști, dar căruia nu i-ai acordat atenția necesară : ambele-agresivitatea și ura-sunt neraționale și antiumane. Ca urmare, ele nu au o bază natural-evolutivă. În natură nici o plantă sau ființă, inferior sau superior organizată, nu acceptă ceva ce o distruge; nu mă refer la sacrificiile, genetic comandate, ale părinților pentru supraviețuirea descendenților, fenomen întâlnit mai ales în regnul animal, care este cu totul altceva.
-Convingerea ta ar fi deci. . .
-Intervenții eterice neorganizate, individuale, aleatoare, cu scop de supraviețuire și nu de cotropire. Transmutația este facilitată de o intensificare a câmpului bioenergetic uman în anumite circumstanțe, în special în perioada de creștere a adolescenților, când au loc și schimbări radicale de personalitate. Perioadele îndelungate de conservare a etericilor, le-au diminuat potențialul de implantare. Ca urmare, influențele lor asupra noului organism accesat pot fi diferite, mai reduse, sau mai intense, dominante. Mai rău este faptul că datele stabilite atestă o creștere a sensibilității noilor duo-organisme, ca să le spunem așa, față de câmpurile eterice, sensibilitate transmisă ereditar.
-Asta ar însemna o extindere a numărului persoanelor atinse de această maladie. . .
-Nu este o boală. . .
-Dă-mi voie să o numesc astfel. Deci ar însemna o evoluție spre agresivitate atât a populației actuale, cât mai ales a urmașilor celor atinși de ea.
-Din păcate nu te pot contrazice. Realitatea confirmă acest lucru. În ultimele sute de ani am avut doar câteva zeci de secunde de pace, în condițiile în care nu am ținut cont de violența nerăzboinică, curentă, din familie și societate.
-Formele acestea duale, au ca latură distinctă doar agresivitatea deschisă. ?
-Nu numai. Ele îmbracă și aspectul agresivității latente, dominate parțial sau cvasi-total de personalitatea umană, sau chiar a individului eteric. Cercetările în acest sens sunt la început. Privind retroactiv și analizând numeroasele cazuri de genii inexplicabile din istoria omenirii, rezultă și o posibilă latură pozitivă a interferențelor eterice; aceasta denotă că ei au avut un nivel de dezvoltare superior nouă, că au avut și savanți, dar și indivizi simpli, poate mai bine adaptați selecției naturale.
-Înseamnă că evoluția civilizației noastre este compromisă, dacă se confirmă ipoteza ta că ne deplasăm pe o orbită similară, sau apropiată de cea a planetei eterienilor.
-Într-un fel înclin să-ți dau dreptate. Verificările au reliefat o exacerbare a fenomenului în ultima perioadă. Se estimează un maxim în următorii ani. Dacă nu se intervine la timp, omenirea vă merge pe panta autodistrugerii. Capacitatea ei de supraviețuire este mult mai redusă decât a eterienilor. Treptat, prin „reâncarnări” succesive, ei vor crea o lume tot mai „pură” eteric, oamenii urmând a fi folosiți doar ca materie primă biologică de ei.
-Dar ce se poate face pentru neutralizarea lor ?
-Asta studiem acum. Trebuie să aibă un punct nevralgic. Nu-l cunoaștem încă, dar îl vom găsi; trebuie. Avem în vedere afinitatea lor pentru adolescenții în creștere rapidă și sistemul transmutațiilor individuale, treptate și nu în masă.
-Sunt o formă de energie în final. Pe această linie nu se poate acționa ? Ruperea legăturilor ce-i mențin ca entitate eterică, sau creșterea ponderii personalității umane în corpul dual.
-Ultima prezintă unele riscuri, dar este o idee interesantă, deși are un caracter individual și nu general, la prima analiză.
-Nu mi-ai spus dacă eterienii vizează și animalele.
-În cazuri foarte rare, nesemnificative prin gradul actual de periculozitate.
-Actual, ai spus bine. Dar în perspectivă, dacă omul se va opune sau nu va mai fi la fel de disponibil ?
-OK. Voi lua în calcul aspectul și-l voi extrapola pe scara evolutivă.
-Trebuie să o faceți și în celelalte variante. Nu ști încă clar ce vor. Supraviețuire ? Găseau poate și alte soluții mai pașnice dacă intrau în contact direct cu noi. Supremație ? Încep să o aibă. Cotropire și înlocuire ? Este pericolul major. Alte înte întrebări ? Unde se află și cum se deplasează ? Ce masă sau prag energetic au ?
-Facem o listă cu tot ceea ce ar putea prezenta utilitate pentru noi analize și decizii intermediare. Trec mâine să o iau și pe a ta, dacă ești de acord să o faci; sau și mai bine, te aștept la Centru la ora 14, 00.
-De acord. Lasă autorizația la poartă.
-Îl iei și pe fiul tău ?
-Nu. Poate pe altcineva. Te sun dacă este cazul.
-În ordine. Vă aștept. Să-mi termin întâi paharul. . .
Interlocutorul meu făcu o pauză, savurând gin-tonicul în care cuburile de ghiață abia se mai vedeau. Era un bărbat de cca. 45 de ani, frumos, suplu, cu fața prelungă, ochii verzi și părul grisonat.
-Cam astfel a decurs prima fază, d-le Robert, i-am spus.
-Interesant, foarte interesant, deși este la limita SF. Nu văd încă prea clar motivele pentru care ați apelat la mine. Cert este că nu ați venit în problema copilului. . .
-Așa este. Nu v-am spus încă tot.
-Vă ascult.
-În după-amiaza zilei următoare ne-am deplasat la Centru. Îl sunasem anterior pe Paul. Eram însoțit de prof. Dinu P. , la care apelasem anterior în problema cumnatului meu, căruia i-am expus pe scurt problema. Deși sceptic, acceptase să mă însoțească.
-Îl cunosc foarte bine. Am conlucrat într-un caz. Este o somitate în domeniul psihiatric, ca să nu mai vorbim de realizările lui în cel telepatic. Dar vă rog să continuați.
-Nu am avut probleme să intrăm. Permisele ne așteptau la poartă. Știți, sunt de genul celor care îți indică traseul obligatoriu de urmat, orice deviere fiind imediat sesizată.
-Pentru un control mai bun al vizitatorilor, probabil.
-Paul ne aștepta. Părea mult mai obosit. Ochii lui nu mai aveau aceeași sclipire entuziastă, care trăda cercetătorul neobosit din el. Era blazat și a evitat să ne comunice ultimele rezultate și concluzii; motiva că nu avea nimic cert.
-Vi s-a părut resemnat ?
-Da, chiar s-a exprimat că aceste cercetări nu mai au rost. Regretă că s-a înfierbântat prea mult în discuția cu mine. A crezut că este ceva senzațional, dar se pare că s-a înșelat. Rezultatele ultime nu-i confirmă nici una din ipotezele inițiale.
-Și nu ați insistat ?
-Am încercat cu prof. Dinu să aflăm detalii, dar fără succes. Am încercat să-i ridicăm moralul, dar inutil. I-am sugerat noi direcții de verificare, dar le-a eliminat punct cu punct, fără a încerca să le ia în calcul pentru aprofundare; se eschiva permanent. Sperasem că va găsi o soluție miraculoasă, care să fie utilă și în cazul cumnatului meu. Vă dați seama cât de deziluzionați am plecat.
-A propus să vă mai revadă ?
-Cine ? Paul ? Nu.
-Nu cunosc prea bine psihologia cercetătorilor, dar ar fi putut să fie o reacție normală. . .
-Nu, nu în cazul lui.
-Profesorul ce a spus ?
-Aici este problema. Am venit la dvs. la sugestia lui. Își cere scuze că nu a putut veni acum, dar este sigur că îl veți vizita după ce veți afla despre ce este vorba. La plecare, profesorul m-a întrebat dacă Paul mi se pare schimbat. I-am expus toate constatările mele și detalii privind cele discutate anterior cu Paul. Profesorul părea surescitat și tot mormăia” da, e posibil. . da. . . da, ”pentru ca apoi să întrebe dintr-o dată :
-Nu ai găsit nimic ciudat la el ?
-Ciudat ? Nu, i-am răspuns. Adică nu chiar nimic. Nu fizic, ci moral; o senzație că parcă nu ar fi fost cel de ieri.
-Vezi !? Și tu ai sesizat. Ști că sunt un relativ bun specialist în parapsihologie. Refuzul lui de a discuta o problemă pentru care chiar el te-a invitat, mi s-a părut curios. Nu avea nici motive să se teamă de prezența mea, despre care îl informasei de ieri. Ca urmare, mi-am permis o mică investigație „psi”, pentru a stabili un eventual contact telepatic cu el. Crezi că am reușit ?
I-am răspuns că personalitatea puternică a prietenului meu ar fi putut facilita un asemenea contact, dacă dorea, dar răspunsul profesorului a fost surprinzător.
-Nu, nu am putut. M-am lovit de o altă voință, care refuza orice contact și care se interpunea între mine și el. Nu putea fi a ta, care erai interesat în dialogul cu el. Altceva, sau altcineva, era la originea acesteia. Refuzurile erau exprimate în idei clare, stereotipe. Nu am reușit să trec dincolo de ea. Personalitatea lui Paul era total subordonată uneia mai puternice.
Am rămas perplex. Am discutat mult cu prof. Pe această temă, făcând supoziții peste supoziții. Atunci și-a adus aminte de dvs. ”maestrul supozițiilor logice și ilogice aparent, al concluziilor semi-raționale și al soluțiilor finale”, cum s-a exprimat. Mi-a precizat că este suficientă această caracterizare, să nu v-o spun ca să „nu v-o luați în cap”, dar să apelez fără rezerve la dvs. Asta-i tot.
-Da, este stilul lui. Situația pare ciudată, deși nu complet irațională. Unele lucruri se leagă. O întrebare esențială: de ce au acționat direct asupra lui? Vârsta lui îl făcea mult mai puțin receptiv la mutații eteriene. Dvs., prin ruda respectivă erați mult mai accesibil. De ce el. Lanțul faptelor a fost : acțiune-ei; sesizare-dvs.; cercetări-Paul; acțiune-Ei, asupra lui Paul. Deci nu dvs. ci el prezenta un pericol iminent sau potențial. În ce situație credeți că ar fi putut fi el periculos pentru ei ?
-Dacă obținea confirmarea semnalărilor. . .
-Doar? Cine și în cât timp l-ar fi crezut? Ce ar fi putut face? Pericolul iminent derivă din altceva. Ce căuta el în afară de confirmare ?
-Soluția, modalitatea de contracarare. Asta este. A găsit-o, sau era pe drumul cel bun.
-De unde știau ei acest lucru ?
-. . . . ?
-Poate a intrat în contact cu ei în acest proces, nu credeți ? Și atunci au acționat direct, chiar el facilitându-le intervenția.
-Cred că aveți dreptate.Energia lor individuală era prea slabă, comparativ cu personalitatea lui.
-Ceea ce înseamnă că nu a fost vorba despre o energie individuală, ci colectivă. Prin sacrificiul voluntar al unora dintre ei, se putea crea o rezervă energetică, probabil. Asta îi face și mai periculoși. Profesorul ar putea să ne dea detalii în acest sens. Știa că voi ajunge aici și îl vom contacta din nou. Avem nevoie de cunoștințele lui teoretice, dar mai ales cele cu aplicabilitate practică.
-Înțeleg că vă gândiți la ceva concret ?
-Concret este prea mult spus. Să spunem „țeluri” spre care tindem. Cum le vom realiza, vom analiza cu prof.
-Pot să aflu și eu despre ce este vorba ?
-Desigur. Oricum le discutam cu dvs. Mă gândesc totuși la variantele cu eficiență crescută, mai ușor și mai rapid de aplicat. Una din ele este cea a unui contact direct, peste voința care-l subordonează, cu Paul. Nu vreau un simplu contact fizic, ci unul în care să putem afla de la el, direct, ce s-a întâmplat și eventual ce soluție a încercat să aplice. Am evita astfel pierderi inutile de timp verificând diverse supoziții. Personalitatea duală, eterică, din Paul nu poate fi îndepărtată; nu merită să pierdem timpul în acest sens; este cert. Nu ne rămâne decât soluția intensificării personalității lui Paul, până la un nivel la care să se poată realiza comunicarea cu noi. Nivelul necesar unei comunicări verbale sau scrise este prea ridicat. Vom apela atunci la subconștient, prin intermediul profesorului; sper că va accepta, deși va fi poate periculos.
-De ce credeți acest lucru ?
-Există un risc previzibil și unul potențial. Intervenția noastră asupra lui Paul trebuie realizată fără a trezi nici cea mai mică suspiciune formei eterice duale. În caz contrar, aceasta, individual sau cu sprijin eteric terț, poate anihila imediat orice ingerință din partea noastră, acționând atât asupra lui Paul, cât și a Profesorului; iar noi doi nu îi vom putea ajuta cu nimic atunci. Știu, s-ar putea apela la mai mulți telepați, dar ar crește foarte mult riscul deconspirării intențiilor noastre față de eterieni. Nu știm exact ce stăpânesc, dacă și cum comunică între ei, etc. Totodată, prezența unor persoane străine i-ar trezi suspiciuni dualului Paul. Pe profesor și pe dvs. vă cunoaște, v-a acceptat o dată, nu l-ați pus în pericol și vă va mai accepta o dată. Și el este probabil interesat să afle dacă ați renunțat sau nu la investigații și în ce măsură vă poate influența.
-Pare logic. Deci voi acționa doar eu și profesorul ?
-Da, fiecare în alt mod, dar în același scop.
-Rolul profesorului l-am înțeles, dar al meu ? Ce trebuie să fac ?
-Mai întâi am nevoie de unele date despre Paul. Mă interesează tot ce ține de personalitatea lui, vicii, trăsături dominante de caracter, sau orice aspect care ar putea stimula, sau determina anumite reacții strict personale la Paul. Vom discuta apoi cu profesorul ce trăsături sunt mai sensibile și deci mai vulnerabile. Din experiența mea, eu aș miza pe lezarea orgoliului sau enervarea lui până la limita mâniei și agresivității, folosind argumente false sau acuzații nereale. În acest sens încercați să vă aduceți aminte ce l-a enervat cel mai mult în ultima perioadă; cu cât evenimentul este mai recent, cu atât mai puternic este impregnat în subconștientul lui.
-Cred că știu ce vă trebuie. Numai când îi pronunțam numele Paul sărea în sus. S-a întâmplat în urmă cu vre-o două săptămâni. Paul lucra de câteva luni la un studiu privind hibrizii unei plante care să asimileze componenții siliciului ca pe cei ai carbonului. Obținuse unele rezultate ce deschidea noi căi de cercetare și era încântat. Într-o noapte, lotul de plante a dispărut fără urmă. Cercetările nu au scos nimic la iveală. Paul era distrus. Culmea, după câteva zile, la Congres, Ranghel, cercetător la Complexul de Sud, a susținut o dizertație cu rezultatele dispărute de la Paul, cu mici nuanțe de interpretare. Paul a făcut un scandal monstru dar nu putea proba nimic. Cazul nu s-a clarificat încă. O echipă de specialiști continuă verificările. Paul mizează și pe registrele în care notase datele privind evoluția diverselor loturi de hibrizi, în baza cărora a reluat procedura de obținere, din nou, a hibrizilor. Va fi suficient să-i comunic că au dispărut și registrele sau că zoți cei din comisie au stabili că Ranghel are dreptate. N-ași vrea să fiți de față la izbucnirea lui.
-Cred că ați găsit varianta cea mai bună. Vor interpreta ura și agresivitatea lui Paul ca o reacție a intervenției lor, când, de fapt, ele vor ține strict de personalitatea acestuia. Să vedem ce va spune și profesorul. Totul trebuie dozat cum se cuvine. Izbucnirea lui nu trebuie să-i blocheze capacitatea de dialog pe problema care ne interesează. Ar fi timpul să-i facem o vizită. Avem cristalizate câteva idei.
Profesorul a ținut să sărbătorească evenimentul. La TV tocmai se terminase primul episod din serialul „Eterienii”, o invazie extraterestră în curs de derulare. Paul era în vervă. Identificase alte două direcții de cercetare inedite și-l terminase pe profesor cu detaliile obținute sau pe care spera să le stabilească. Eu mă întrețineam cu Robert, care făcu un gest spre cei doi.
-Uită-te la Paul. Este cu totul alt om. N-au trecut nici trei săptămâni și s-a obișnuit cu ideea dualismului personalității sale, acum când a sa este dominantă; profită din plin de calitățile și performanțele celorlalți. Remarci că a devenit puțin mai agresiv în limbaj ? Sper să nu facă excese în acest sens, că devine obositor pentru interlocutori.
-Când te gândești ce emoții am avut. Profesorul s-a descurcat minunat; putea ajunge un bun actor.
-Și dvs. la fel. Ne-a ajutat și Paul. Chiar dacă nu putea, spera în ajutorul nostru și a profitat imediat de el. Când și-a întrerupt brusc înjurăturile la adresa lui Ranghel am crezut că totul a eșuat. Profesorul l-a contactat și a recepționat imediat mesajul lui. Cum suna?: „se confirmă. Soluția este un baraj psi realizat prin conștientizarea în masă, pe tot globul, a intervenției lor; necesar publicitate intensă în toate mijloacele de comunicare în masă”. Profesorul s-a orientat rapid; a repetat mesajul cu voce tare, conștientizându-ne pe noi și limitând, astfel, posibilitatea de reacție a dualului eteric.
-Paul a preferat să nu riște și a transmis mesajul telepatic. Dacă nu i se confirma recepția, cred că o făcea și verbal sau în scris până la urmă. L-a ținut câteva minute bune enervarea.
-Am obținut soluția în câteva secunde, dar am alergat zile în șir să putem să o punem în practică. Toți ne-am pus renumele în joc, cu riscurile de rigoare. Chiar dacă unii au acceptat ideea, nu toți sunt ferm convinși de gravitatea ei. Vom mai avea mult de muncit, dar ghiața a fost spartă, iar bolovanul avalanșei a fost urnit.
-Noroc cu presa și televiziunea, care au văzut un subiect senzațional, cu audiență la public și s-au repezit care mai de care să-l exploateze. Nici nu visam așa ceva.
-Efectul imediat este că, cel puțin o perioadă, invazia eterică a fost oprită. Au rămas încă multe semne de întrebare; s-ar putea ajunge la o umanitate imună. . .
-Ar fi prea mult. Am rămâne noi ziariștii și psihologii fără ocupație.
-Nu-i nimic. Dacă se va realiza acest deziderat, vă întrețin eu, din pensia viitoare.
-Mulțumesc pentru amabilitate. Totuși, ca să nu dormiți liniștit la noapte, visând la ziariștii șomeri, vă ridic o problemă, o întrebare retorică, să spunem. Dacă nu se confirma existența eterienilor, cu trăsăturile specifice rasei lor, rămâneați cu convingerea, unică, potrivit căreia oamenii sunt rai și agresivi prin însăși firea lor. Dar dacă ei, eterienii, suntem tot noi, nu cei de acum, ci cei care vom fi peste câteva sute sau mii de ani, reântorși în timp să-și regăsească strămoșii. . .
-Este o idee care nu vă va lăsa sigur să dormiți liniștit; pe mine da, dar nu vă spun de ce. Raționamentul nu este chiar așa de complicat, dacă analizați esențialul și nu sutele de variante posibile, cum probabil veți face.
Ne-am umplut paharele și am ciocnit, cu toții, pentru umanitate, așa cum este ea.
Nonșalant, Robert, ca și cum ar fi comunicat că afară plouă, ni se adresă :
-Oare există o modalitate mai eficientă, de a atenționa și sensibiliza omenirea asupra propriei agresivități, decât cea privind eterienii, în eventualitatea că aceștia nu există ?!
George G. Rogoz