Transor

Cei trei, îmbrăcați în costume de protecție, au rămas brusc împietriți. Din stâncile falezei stâncoase, aflate la cca. 15 m de ei, din și nu dintre, au văzut clar, cum au apărut trei siluete fantomatice, străvezii, fără forme distincte stabile, dar totuși trei “ceva”, efectiv vizibile și autonome ca libertate de mișcare.

Surpriza, panica și teama s-au simțit în vocea fiecăruia, în momentul când au semnalat evenimentul pe nava aflată la câteva sute de metrii în spatele lor.

Vocea comandamtului Ronix se auzi clar în receptoarele lor individuale:

-Nu întreprindeți nimic care să-i alerteze. Înregistrați toți trei totul. Imaginile sunt ușor difuze. Reglați focalizarea. Fiți atenți la reacțiile lor. Par holograme instabile, dar aparențele pot fi înșelătoare. Petros, focalizează și filmează mai mult zona din care au apărut și apoi împrejurimile. Fiți calmi și liniștiți; sunteți prea tensionați.

Vocea ușor tremurată a lui Rinx, șeful echipei se auzi din nou.

-Vin spre noi. Nu merg, alunecă după cum se vede. Își schimbă forma; devin mai dense. Capătă configurații umane…Se…seamănă tot mai mult cu siluetele noastre în costumele de protecție…inclusiv armele…

-Vedem. Rămâneți pe loc. Lăsați-le lor inițiativa. Să aveți armele pregătite pentru orice eventualitate. Nu le folosiți decât în caz extrem.

-Înnaintează fără rețineri, continuu, încet. Seamănă tot mai mult cu noi. Se văd prin căști acum și chipurile…Suntem noi…ei sunt noi…s-au auzit aproape simultan vocile celor trei. Teama își făcea tot mai mult loc în sufletele lor. Sacadat, trei voci comentau între ele, dar și pentru ceilalți, ce se întâmpla…

Armele individuale se îndreptară din reflex spre cele trei „ființe”, aflate la doar trei-patru pași, care îi imitară, apropiindu-se încet de ei.

Vârfurile armelor s-au atins pentru o fracțiune de secundă, rămasă vie în memoria tuturor.

Nu s-a putut stabili dacă s-a tras sau nu, dar instantaneu, ca în urma unei implozii totale, cei șase au dispărut pur și simplu. O simplă „străfulgerare”, iar în locul lor nu a mai rămas nimic; nici material și nici energetic.

„Ca și cum energiile lor s-ar fi anihilat reciproc” îi trecu prin minte căpitanului navei „Dromihete”, care-i urmărise îngrijorat de când cei trei au coborât pe solul planetei necunoscute „Transor”.

Aparatura de bord nu a sesizat nici o urmă a unor eventuale unde tractoare sau de teleportare. Voci, comenzi, ordine, măsuri de protecție, verificări, comentarii, aprecieri, idei sau vorbe, totul fără nici o concluzie finală logică.

Orele treceau și nimic nu se mai întâmpla. Toți simțeau un pericol potențial, cu atât mai grav cu cât era complet necunoscut. Era o amenințare reală, sau doar imaginară? Trebuiau doar să se apere, sau să și atace; dar de cine și ce? O propunere de a se trage cu rachete de în faleză a fost prompt respinsă de comandant.. Nu putea risca viața echipajului și siguranța navei atacând un dușman necunoscut, dar atât de puternic și imprevizibil. I-a ascultat pe toți cu răbdare în speranța unor idei utile.

Au trecut 24 de ore obositoare; apoi alte 24,,,

Ronix Nogor, singuraticul, de obicei, comandant al navei intergalactice „Dromihete”, trecu cu privirea grea, parcă plină de reproșuri, peste chipurile obosite ale bioenergeticianului-șef Praxton și psihoterapeutei Linder, doi tineri de cca. 30 de ani, dar care, în pofida vârstei lor, sau poate tocmai de aceea, manifestaseră, încă de acum 5 ani. de când plecaseră în expediție, o ardoare și pasiune „devastatoare” față de tot ceea ce putea fi interpretat ca viață inteligentă extraterestră. Acum aveau mai mult decât puteau duce…Tensiunea ultimelor 48 de ore nedormite se reflecta și în ochii lor umbriți de o neliniște greu de ascuns.

Toți se simțeau parcă vinovați de moartea colegilor lor pe utiașa planetă, botezată de ei Transor; un nume ales la întâmplare. Puteau fi ei în locul celor trei; se oferiseră să facă parte din prima echipă de explorare, dar comandantul decisese altfel. Într-un fel îi datorau viața.

Înainte să-i cheme, se consultase din nou cu membrii Consiliului Științific; majoritatea propuneau acum părăsirea de urgență a planetei. I-a ascultat cu atenție, iar la sfârșit s-a mărginit să spună:

-Aveți dreptate, dintr-un punct de vedere…

S-a retras, lăsându-i nedumeriți de această concluzie ambiguă. În ușă s-a întors spre ei și a adăugat:

-Până vom pleca, vom continua cercetările; avem nevoie de mai multe date despre Transor și locuitorii ei.

Le-a făcut semn apoi celor doi să-l urmeze. Doar Praxton și Linder veniseră cu unele idei mai originale și mai puțin resemnate. De aceea i-a convocat separat la el, în ciuda oboselii care nu-i ieratse pe nici unul dintre ei.

Ca „mesager” al Terrei nu putea renunța așa ușor la comtactul cu o civilizație atât de diferită de tot ce se cunoștea, chiar dacă ea se dovedise ostilă la prima vedere.

El a considerat și a analizat incidentul ca unul „particular-accidental” și nu i-a dat un caracter de „generalitate”, cum au făcut ceilalți. De ce? Nu știa sigur. De aceea simțea nevoia să discute cu cei doi. Unu, pentru că „transorii” nu erau ființe materiale. Doi, pentru că erau totuși o formă de viață inteligentă. Îi privi scrutător pe cei doi care se întinseseră în fotoliile comode din fața lui.

-Să încercăm să clarificăm lucrurile pe rând. Puteți să emiteți orice ipoteză și să faceți orice supoziție. Situația iese din limitele normalului și deci nu exclude soluții „anormale”.

Cei doi se priviră întrebători.

-Praxton, de la tine vreau să cunosc dacă există „limite” superioare, sau inferioare, ale vieții bio-energetice, sau energetice, cu veleități biologice, sau ceva asemănător ca organizare, care poate evolua spre inteligență sub o formă sau alta. Tu Linder, poți să te gândești la ce poate declanșa, la o „ființă” ca transorii, o reacție de „kamikatze”, la simpla „vedere-contact-atingere” a unor „ființe” extratransoriene, cum apărem noi pentru ei.

-Putem face doar presupuneri…

-Asta și vă cer. Eu va trebui, după discuția cu voi, să-i „înțeleg”. Din păcate instrumentele noastre de bord, ultra-sofisticate, nu au înregistrat nici cea mai mică „urmă” a dispariției, sau a vreunui „limbaj” transorian. Ar rezulta că aceștia nu comunică între ei, fapt pe care-l exclud apriori, ținând cont că avem de a face cu inteligențe individuale care trăiesc în colectivități. De aceean am cerut să se aprofundeze verificările. Noi va trebui acum să „intuim” cum comunică ei, iar apoi să încercăm să găsim soluții. Ceva neclar?

-Nimic și totul, glumi ea serios.

-Așa este. Faptele le cunoaștem și nu mai revin asupra lor.

-Trei contacte și trei dezintegrări instantanee, duble, om-transor, începu Praxton.

-Aparatele nu au sesizat nici o explozie, interveni Ronix. Cum îți explici? Implozie?

-Într-un fel, dar altul decât cel cunoscut de noi. Să spunem „o anihilare reciprocă”, cu energia finală „zero”.

-Dar aceasta ar fi practic imposibil; ar însemna un perfect echilibru energetic, raportat la masa oamenilor și cea a transorilor, ca individualități distincte…

-Așa este și asta ar presupune că transorii își pot modifica după voie, instantaneu, nivelul energetic …

-Da, interveni Linder, dar ar fi trebuit să sesizăm o „emisie” energetică anterioară impactului; nimeni și nimic nu a semnalat acest lucru.

-Să presupunem că totuși așa au stat lucrurile. A existat la un moment dat o „energie disponibilă” la ei.

-Sau un necesar de energie pe care l-au primit din altă parte. Să nu excludem nici varianta aceasta Praxton.

-Aveți dreptate. Oricum, noi nu am înregistrat nimic. Rezultă deci două posibilități: o energie variabilă „comasată”, de o esență necunoscută, lucru mai greu de crezut, dar nu imposibil, sau…Tu ce crezi Linder?

-O energie direcțional-personalizată…Toate studiile noastre au ajuns într-un impas în această direcție, deși descoperirea ei ar depășii cu mult realizările din domeniile atomice și fotonice. Dacă ar fi așa, atunci și „comunicarea „ dintre ei ar avea tot un suport energetic …

-Înțelegeți acum de ce nu am fost de acord cu ceilalți și v-am chemat; vreau ipoteze posibile. Chiar dacă „energiile „ lor nu par reale și ne „scapă” nouă, importanța lor merită tot efortul pentru a intra în „contact nedestructiv” cu transorii.

-Planeta are o „structură materială” diferită de Terra, sub aspectul forțelor intramoleculare și al particulelor elementare a cel puțin două elemente noi, pe care chimiștii noștri le-au identificat.

-Cele două elemente ar putea fi cheia? se interesă Ronix.

-Pot influența probabil o anumită evoluție în timp, dar nu decisivă. Soluția ține de transori. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât sunt mai sigur că ea ține în mare măsură de competențele lui Linder și doar parțial de ale mele.

-Posibil. Am analizat de zeci de ori înregistrările video și radio, pentru a vedea unde am greșit noi sau ei…

-Presupuneți că ar fi putut greși și ei? Agresivitate instinctivă?

-Da Linder. Și noi și ei. Undeva, ceva, s-a interpretat greșit. Noi ne-am purtat normal, din punctul nostru de vedere, dar probabil nu și dintr-al lor. Vreau acum să găsim ce i-a deranjat pe ei ca indivizi.

-De ce „ca indivizi”?

-Pentru că ei nu ne-au mai atacat ulterior. Nici nava și nici echipele trimise să verifice zona. O civilizație care deține controlul și are atât capacitatea individuală, cât și colectivă, de a emite și recepta cantități mari de energie cvasi-instantaneu, dispune de o forță nelimitată ce poate distruge orice, oriunde, oricând.

-Pot fi limitate de câmpul gravific, sau de unele aspecte cantitative, preciză ea.

-Posibil; sau amplificate. Să mergem mai departe. Nu ne sunt ostili doar pentru că suntem altfel. Nu ne vor răul cu orice preț. Nu vor să răzbune moartea celor trei ai lor; dacă au murit. Îi puteau recupera poate energetic.

-Probabil sunt și ei interesați să ne studieze, chiar dacă le părem „rudimentari”. Nu s-au manifestat însă în nici un fel. Rezultă că doar s-au apărat atunci, dar ne cred în continuare periculoși pentru ei. Acum se „apără” evitând contactele cu noi?

-Este o ipoteză pe care am analizat-o și noi și pare pertinentă. Pericolul îl poate constitui contactul, sau apropierea prea mare de o zonă bioenergetică, sau ceva asemănător…

-Nu trebuie să uităm că Transor este tot o planetă „materială”, într-un sens, iar cei trei au „apărut” dintr-un bloc de stâncă. Am verificat ulterior; stânca nu prezintă nici o fisură în zona respectivă, este materială și nu holografică. Fizic nu „ascunde” nimic.

-Atunci o luăm așa cum este: o stâncă materială. Rezultă capacitatea lor de a „trece” prin materie.

-O entitate cu energie practic nulă poate străbate orice…

-Sau cele două elemente necunoscute permit crearea de „culoare” de energie „zero”…

-Ideile sunt interesante, dar eu doream să subliniez altceva; ei nu sunt deranjați de materia de pe planeta lor. Oamenii noștri erau din alt gen de materie, nu au tras și nu au comis nici un gest de amenințare directă…

-Fizic, interveni Linder. Dar psihic?

-Câmp gravific, energetic și psi…Cele trei a căror unitate o caută toți. Așa nu vom ști niciodată unde s-a greșit, concluzionă Praxton.

-Ba da, replică Ronix. Discuția cu voi mi-a permis să „leg” unele idei. Nu v-am spus, dar toate echipele de cercetare trimise afară au fost numai din roboți. Nu am mai vrut să risc viața nimănui. V-am spus mai înainte că nu au fost contactați și nici distruși de transorieni. De ce?

-Roboții, chiar parțial bionici, nu emit unde psi, deci nu sunt ființe. Ei nu au ce „discuta” cu roboții.

-Dar îi puteau captura…

-Da Praxton, dar dacă „limbajul” lor este pur psiho-energetic, nu au cum „discuta” și ce afla de la un robot. Lor le trebuie un om ca „partener”.

-Sau un animal…

-Din păcate nu avem. Ar fi fost util să vedem reacția lor față de diferite nivele de inteligență.

-Vreți să spuneți că îi interesează bioenergia și psihoenergia?

-Da, pentru că am eliminat „materia” ca atare și a rămas ceea ce are omul în plus față de ea și de roboți…

-Nu trebuie eliminat nici aspectul fizic umanoid.

-De acord. Rămân trei elemente. Ce mai putem elimina?

-Aspectul fizic. Eu l-am propus, eu sugerez cum să-l verificăm.

-Te ascultăm.

-Holograme; înregistrări cu emisie simultană.

-La ce te-ai gândit?

-Dacă sunteți de acord, vom încerca noi, toți trei, să intrăm în contact cu ei prin intermediul hologramelor. Vom fi ca și vii, ne vom mișca și vom emite unde psi simultan, din navă, unde facem înregistrarea. Va lipsi doar factorul biologic. Am o vagă bănuială că acest lucru îi deranjează pe ei. Dacă vă gândiți bine s-ar putea să-mi dați dreptate.

-Factorul psi nu i-ar deranja, întru-cât colegii noștri au emis unde psi până în clipa contactului fatal; ei s-au apropiat fără rețineri.

-Da, acest lucru nu i-a deranjat pe transori, care s-au apropiat până la limita periculoasă. Nu cred că au venit cu intenția de a ucide; au ucis instinctiv. Și mai mult, presupun că nu au cerut „ajutor” energetic din afară,ci au avut suficient, „eliminând” doar surplusul.

-Atunci sunt mai puternici și mai periculoși decât credeam.

-Nu întotdeauna puterea înseamnă ceva distructiv. Noi am fost, din păcate, crescuți în acest sens. Puterea înseamnă tot la fel de mult și autocontrol superior, sau capacitate de autosacrificiu în favoarea celorlalți, cum poate a fost cazul cu ei.

-Înclin să cred că ai dreptate, Vom realiza experimentul holo. Dar dacă va reuși, iar ei acceptă contactul cu ele-noi, atunci va trebui să-l continuăm sub o formă sau alta.

-Dacă se conving că hologramele noastre, mult mai apropiate ca structură de forma lor energetică, nu sunt periculoase pentru ei, vor deduce că pericolul îl constituie doar contactul cu masa noastră biologică, pe care nu o putem schimba după voie, cum fac ei cu nivelul energetic.

-Înclin să-i dau dreptate d-le comandant. Așa cum ei s-au „acomodat” cu materia planetei, minerală, dar și vegetală, s-ar putea să reușească acest lucru și cu biomasa noastră, dacă o vor dori.

-Sper să nu greșim prea mult în aprecieri. Aveți două ore să vă pregătiți. Gândiți-vă și la o posibilitate de ecranare temporară a factorului psi. M-ar tenta o primă emisie holo fără factor psi, iar apoi una cu el; își vor da seama mai ușor de diferențe.

-Cam greu, dar vom analiza și această variantă. Ieșiră.

„Prometeu” își continua zborul intergalactic. Ronix privea pierdut abisul sideral. Se împlineau aproape doi ani de când au „părăsit” planeta Transor. Revedea ușor intrigat și acum totul.

Experimentul holografic reușise parțial. Au reacționat doar la faza a doua, psi. Tot trei autohtoni au „ieșit” din stâncă; coincidență, sugestiv, sau ca procedură; nu va ști niciodată. S-au apropiat de holograme și le-au atins după câteva ezitări și tatonări. Apoi s-au îndreptat spre navă, unde erau ei, și s-au oprit la cca.50 m. Ființele fluide de energie irizată, cu forme difuze, nu semănau cu nimic văzut înainte. Era „ceva” frumos, ce-și schimba permanent forma; fluctuațiile erau probabil generate de modificări energetice, datorate unor emisii sau recepții de energie, ca urmare a „convorbirilor” dintre ei sau cu „ceilalți”, acolo unde or fi fost ei. Ideea unei conștiințe colective nu putea fi exclusă, ba chiar devenea cea mai probabilă.

Pământenii nu au înțeles nimic din ceea ce doreau ei să le comunice, prin fluctuațiile respective.

Faptul că la primul contact nereușit au luat forma oamenilor, denota că sunt deosebit de inteligenți și performanți; ce poate fi mai prietenos decât să fi întâmpinat, pe o planetă străină, de o civilizație străină, de propriul tău chip. Păcat de incidentul nefericit.

O liniște sufletească ciudată i-a cuprins atunci pe toți, în timp ce o lumină, ca un abur azuriu învăluia nava; o sferă de cer albastru cu o navă în ea.

Vedeau și simțeau totul. Nu era vis. Nu au uitat nimic.

Sau poate nu a fost decât un alt fel de vis.

Un cer de un albastru pur, cu o navă în el, „plutea„ prin univers, spre o destinație necunoscută. Timpul se oprise în loc. Expediția pe Transor nu durase nici măcar o clipă. Aparatele de bord înregistraseră însă continuu. Din păcate însă totul a fost șters; goluri imense, printre alte goluri. Transor nu apărea în arhive, sau înregistrări; existase doar pentru ei.

Erau deja într-un sistem stelar mult, mult mai îndepărtat, când sfera de „cer” s-a disipat.

După atâta timp de „netimp” erau din nou într-o nouă Realitate, imprevizibilă…

În nici măcar o clipă străbătuseră aproape jumătate din galaxie. Dacă existase, Transor rămăsese undeva, mult în „urmă”, dacă se poate afirma așa ceva într-un spațiu curb, poate sferic la infinit. Poate era în față…în viitorul lor…

-Puteau să ne facă să uităm totul, se auzii vocea lui Praxton în spatele lui.

Se întoarse. Erau împreună. Se țineau de mână.

-Nu au făcut-o. Au șters doar înregistrările, spuse el.

-Probabil au vrut să ne sugereze că există și un alt viitor…

-Dar și că noi nu suntem încă pregătiți pentru el, termină el ideea ei.

Privea cu duioșie la cei doi tineri frumoși și triști, gândindu-se și la urmașii lor, care nu vor vedea poate niciodată Terra.

*** Gheorghe Rogoz