Bunul simț, cum-se-cade

Nu vreau iubire-n milă; Respectul e de-ajuns. Doar să nu-l văd în silă, De interes pătruns.

Privesc în jur și lumea, Grăbită nu mă vede. Aleargă după timpul Ce, orișicum, îl pierde. Cu poftele pornite Spre jaf, cu orice preț, Se strâng haite ”sfințite” De legi cu sensul ”creț”, Respectul nu-i, de sine; Ca ”plagă” e blamat. Și ”Bunul Simț”, o turmă, L-acuză că-i turbat. -Cum poate, nesimțitul, Obrazul să ne-arate, Când toată lumea vede C-avem blănuri curate. Ne-acuză, blestematul, De buzunare pline; Cu cheltuieli, desigur, Obrazul fin se ține. Ne radem doar, și ”radem” Ce e de luat… e clar, Căci noi nu vrem puterea, Ca mită, sau ca dar. Prost, Bunul Simț ne cere S-o împărțim cu voi. Vă dați seama ce-nseamnă S-ajungă, ”Ea”, la ”goi”? Ce știu cu ea să facă? S-o-arunce la gunoi? Cum să unești mulțimea? Se ceartă chiar și-n doi. Le-o dăm doar pe hârtie, Și-n declarații fade, S-o aibă pe vecie… Suntem, vezi, ”cum-se-cade”.