Bunul Simț versus

bunul plac

Ieri, cu Bunul Simț, la rând, Stăteam pe o stradă, Îmbrâncit de peste tot, Ca aleasă pradă. Cei mai mulți îl acceptau, Cu-o grimasă scurtă; Alții însă-n râs șovin, Se băteau pe burtă. Comentau cu mult sarcasm: -Io-te-te la ăsta! Crede că se dă deștept; E pe ducă casta. -Cred că-n mintea lui e șui; Nu gândește bine. Lecții, prin exemplul prost, La noi, nu prea ține. -Și mai vrea chiar și respecct, Pentru vorbe goale, Ce n-aduc, în buzunar, Nici doi bani, de țoale. -Își închipuie, frumos Dacă ne vorbește, Că o să gândim mai mult; Ptiu! Doamne ferește! -N-avem timp nici pentru noi, Să ne ”mișcăm” iute, Căci, de stai în rând de proști, Te-mbâcsești, și pute. L-au făcut, cum nu se cade, După Bunul Plac; Să le-nșir?… Vai, iar mă-ndeamnă Bunul Simț, să tac. Stam la rând, ca tot Norodul, Cam nărod din fire, Să prind, poate-o Viață bună, Dintre multe fire. Sfori se zice? Și se ”trag”? Ca-n ”păpușărie”? Aaa! Doar cei ce nu doresc, Ca, Bun Simț, să fie?…