Calea prin glie

Cimitiru-”ascunde” Oamenii ce pier; Ce ciudat, prin glie-i Calea către Cer. Lespezi cizelate, Duc către mormânt. Bolta-i aurită; Nu și în pământ. În largi cripte scumpe, Semeni să tot pui; Se îngroapă omul, Nu și fapta lui. Cruci însângerate, De fier ruginit, Amintesc stăbunul, Arar pomenit. Altele, de piatră, Încleștate-n sol, Străjuiesc cavoul, Jefuit, și gol. Marmura impune Dreptul la respect; ”De apoi” e viața; Moartea, în direct. În noroiul jilav, Lemnu-a putrezit. Răsturnată-i crucea; Viermii s-au trezit. Într-un loc, mai reavăn, Flori mai ”odihnite”; Sunt de ieri și, încă Nu sunt ofilite.