Con cetățeni

Cu gândul plictisit De-o lungă așteptare, Mă-ntind, cam obosit, Iar, sub un drob de soare. Răbdarea, tolomacul, Mi-o pune la-ncercare Și, roșu, ca dovleacul, Se dă rotund și mare. Îi zic și eu vre-o două, Cu sensul fără rost, Dar milă mi-e, că tontul, Se va simți mai prost. Așa că-l las în pace, Să ardă cât o vrea, Căci are-o calitate: Chiar tace-n lumea rea. Pe-aici bârfa-i la modă, Și gânduri bune, rar: M-acuză-un oareșcine, Că vreau să-l leg de-un par. De soare este vorba, Căci ”fapta îi permite”, Cum ”susurează” zvonul Prin șirul de ”termite”. Linșat de bun-renume, Pe lista neagră-nscris, Tratat sunt cum-se-cade, Ca orice om pro-scris.