Copii străzii

-”noaptea” noastră-

Limpezi, ochii de copii Mă privesc dintre ”troiene”. Viața i-a făcut cum sunt; Greu îi poți discerne. Vântul nesimțirii, crunt, A îngrămădit blesteme, Și a-nămețit un drum, Doar cu renunțări nedemne. . Gerul sufletului gol, Din umani ”aleși”, pe ”stare”, A-ncropit țurțuri, ce „ard”, Visul dup-un drob de Soare. Din grămada de moloz, Ce ascunde încă ”viață”, Se aude-un scâncet slab… Poate-i El, schimbat la față. Ochii s-au închis, dispar… Nu mai vor, poate, să vadă. ”Noaptea”, peste ”ziua” lor, Stă, prin noi, pe ei să cadă…