Credință ruginită

-înmormântare pe ploaie-

Lespezi, sufocate-n veacuri De indiferența crasă, Poartă, pașii de pe urmă, Către-o glie pântecoasă. Pe aleea-mpodobită Cu noi cruci, mai dichisite, Liniștea e tulburată De voci grave, plictisite. Rugăciunea e de formă; Sensul s-a pierdut de mult, Căci, credința ruginită S-a pierdut în traiul-cult. Preoți-n odăjdii scumpe, Sclipitoare în noroi, Par veniți din altă lume, În a noastră, de strigoi. Ploaia cade în rafale; Lacrimi diluate-n Cer. În șuvoiul vieții, crezul Și cu mila-n oameni, pier. În lacustră-mbrățișare, Bălțile, de cap, își fac. Nu mai pot fi ocolite; Calcă-n ele ”vii”, și tac. Un ”Amin!” încheie slujba, Delăsări-nebunite. Ochii regăsesc privirea, Pe sub pleoapele cernite. -Greu i-a fost! șoptește unul Dintre mulții ”fiecare”. -Poate o găsii, sărmana, Sus, un pic de îndurare…