De ”carat”

-vorbe din popor-

Dup-un ceas de chef… ce tare, M-am trezit, din vis, flămând. O cam ”luasem cam la vale”, Pentru-al zilei trai, ”scurmând”. N-aveam ”liniște” în starea Sufletească, sau de-averi. Mă ”culcasem pe o ureche”, Că n-am de carat poveri. Cu speranța renăscută, Phoenix zilnic, ciufulit, Așteptam, ”ca para”, șansa Ce, mereu, m-a ocolit. ”Rupt de-o îndoială” crasă, Ce, spre apogeu tindea, Încercam să-mi ”vântur mintea”, Ce-mbâcsită, se-”dădea”. N-avea oase, dar, ”cuțitul” Îi cam ajunsese, vai, Undeva, pe lângă dorul De-a vedea și viață-n trai. Ce să fac? Doar cu sictirul O tratam; mă ocăra. Îi ceream ”s-o ducă” (mintea); Cu poftă, mă ignora. Detașat, ca după moarte, Mă priveam îngândurat: Mintea, hai, o ”duc cu vorba”, Trupul, însă-i de ”cărat”…