De ce Tată?

Când ai puterea peste toate, De ce-ai permis, atâtea, Tată? E oare soarta vinovată, Sau numai omul, ”slab” în fapte? Tu l-ai lăsat, să facă drumuri, Din Calea larg deschisă-n față, Și-n loc de rugă, ca o cață, Să își înalțe, ”sieși”, imnuri. În milă, Tu i-ai dat exemplu, Ca să nu uite niciodată, Că fapta lui, chiar vinovată, Tu poți s-o ierți, și nu e simplu. Când i-ai ”tăiat” din fașă zborul Și l-ai legat, pe veci, de glie, Oare-ai știut ce va să fie, Și ce va face el, cu codrul? Cum poate el să Te respecte Și, pentru bine, azi, să lupte, Când ”varsă”-n foc ”destine-n lapte”, Și vrea, și Cerul, să-l ”îndrepte”? Prea liber, Tu ai vrut să fie, Să poată, totul, să aleagă, Să-i fie viața scurtă dragă, Și-apoi, la fel, și-n Veșnicie. De ce-ai permis atâtea, Tată, Când ai putere peste toate? Ai vrut?… Da… zile fără noapte, Pot face nemurirea ”plată”.