Destin ”vărgat”

-stol și cârd-

Mi-a plăcut să scriu de păsări; Și de stol, dar și de cârd. Ce contează e ideea, Nu că-i Wogel, sau e Bird. Stolul e simbol de luptă, Crâncenă și necurmată, Pe o cale, ce înseamnă Zare-ntr-una strămutată. Cârdu-i subjugat de glia Ce îi ține zboru-n chingi; Deși-i frântă încercarea, Visul lui, nu poți să-l stingi. Stulu-nseamnă necuprinsul Neștiut și nou mereu. Cârdul suferă prezența Omului, și îi e greu. Primul, ochii-nseninează, Ca un zâmbet lung pe cer. Celălalt, doar întristarea Celor ce-n ”mâncare” pier. Stolul, cântul libertății Îl pictează peste nori, Cu lungi pensule-n mișcare, Și săgeți de vii culori. Cârdul, blestemat de soartă, Ca umanul alungat, Fâlfâie, în van, din aripi, ”Prins” într-un destin ”vărgat”.