Doi săteni, ce fac, ce pot

Doi săteni, ”uniți” de soațe și prin reciproci copii, s-au pornit, gâtul, cu grijă, cu ”tărie”, a-l stropi. Căci simțeau ceva acolo, fără-a ști precis ce e, ca un câmp prea ars de soare, cu un lup ce face ”meee!” Cu ”udeala” potrivită, ca să stingă ”seceta”, Și-au făcut de cap, cu pofta, fără, ioc, a pregeta. Gura lor, ca gura lumii, se-auzea cam despre tot, cu ”bârfeala” cuvenită, celor ce, doar fac, ce pot.