Dreptatea-n zdrențe

”Hoinărea”, prin S(t)at, Dreptatea Zdrențuită-n toga legii. O urmau doar ”cerșetorii”, Cum să spun, sărmanii, blegii, Simple suflete, din casa Unde foamea-i chiriaș, Iar plăcerea-i musafirul, Rar sosit la nevoiaș. ”Lotrii-nalți”, de Drumul mare, Au ”ciordit” tot ce avea Ea, mai scump, pentru umanul, Ce, ca ”sfântă”, o privea. ”Trepăduși”, cu ”școala vieții”, Și idei, din zbor ”culese”, S-au tot înfruptat din ”drepturi”, Tot cărând, la Curți ”alese”. Profitori, de joase spețe, Și ”Băieți deștepți”, în cor, Au ”slăvit”-o, și-au băgat-o, ”Drept” în ”buzunarul” lor. Asta-i, drept, nu e dreptate, Da-i principiu, atunci când taci, Și aștepți, ca ”mălăiață”, Ea să cadă de la ”draci”. Nu c-ar fi ei, mai ”cu coarne”, Ca să-i venerezi tacit, Dar, cu ”aurul” din suflet, ”Aura”, ei, i-au pocit. O vedem, azi, Umbră-n zdrențe, Prin gunoi, cerșind, ce-i ”drept”. Aaa! Cu ea sunt și românii, Ce se ”bat”, cu ea, în piept?…