Experiența ”scării sociale”

-pentr-un dram de minte-

”Dezbrăcați” de caracter, Mă priveau cu milă: -Iartă-l Doamne! Vai de el! N-are nici o ”pilă”! Încercasem, cam de jos, ”Scara socială” Să o urc, înspre ”ceva”, Bun, la ”socoteală”. M-am ”lovit” de ”mărunței”, Trepăduși de vază, Ce stăteau, ca ”ornament”, De mită, și pază. Am trecut cu greu de ei, Dând mărunt din coate, Și-am pornit, înspre ”aleși”, Cu un… brânci în spate. M-am tot poticnit pe drum, În percepte ”sparte”, Rămășițe de la cei, Ce știau și carte. M-am lăsat, ca prostul, ”prins”, În ”lațuri de lege”, D-am ”închis ochii”, căci, de, Totu-așa se ”drege”. Am rămas, cu chiu, cu ”vai!…”, Undeva, aiurea, Departe de ce ”visam”, Că-mi va fi menirea. M-au primit cu-n: ”Hai sictir!” Și-o mască hilară, Sugerându-mi, scurt, să plec, De nu-s ”de povară”. Ei ”coteau”, din când în când, De la ”calea dreaptă” Și mă ”Băăă!…”, când mă vedeau, ”Abătut” de faptă. -Ori cu noi, ori unde vrei, Dar în altă parte!… Și mi-au dat, ca să răspund, Doar de ”oale sparte”. Am ieșit discret din rând, Mergând înainte. Am rămas cu ce-am avut, Plus un dram de minte.