Fabula porcului

Mă-ntâlni, mai ieri, în sat, Cu un Porc… Ce mai bărbat!?… Mândru, țanțoș, îngâmfat… Dumnezeu… cum l-a lăsat”?… Și se lăuda, măi frate, Că purcelele, mai toate, Le-a trecut prin râtul lui… Vreți detalii? Nu vă spui. L-am făcut, cu greu, să tacă. L-am lăsat în șanț, să zacă, Cu regret, că „domn” era… Dar și șanțul… mai ceva. Ieri m-a suduit, pe stradă, Înc-o soață, cam pe grabă. Era cea ce-n râtul lui, Se-ncurcase puțin „șui”, Cam pe fugă, rar, dar dens… Cam mă-ncurc în acest sens. De morală, ce să zic? Mă gândeam și eu un pic… Nu vă pun la încercare. „Pofta” e, prea des, „mâncare”.