Flămânzi de viața lor

A fost odată, ca și-acum, Dreptatea ciopârțită De cei ce-aveau mai mult în pumn: Puteri, averi, sau mită. Se spune că, acel prezent, Se-nghesuia în zile, Cu bunul simț, ca azi, absent, Dar proslăvit în ”file”. Cutume, legi, și norme ”blegi”, Cu grijă revocate, Îți permiteau, de gard să legi, Moravuri retardate. Cu teama că oricum greșești, Erai copilul sorții, Cel osândit să aibă tot, Dar, după pragul morții. Cei ce credeau, se resemnau, Convinși că El-i-ncearcă, Dar cei ”flămânzi de viața lor”, Erau, de lacrimi, leoarcă. Căci doar nebuni-și mai făceau Iluzii ”deșănțate”, Mizând pe dreptul rătăcit În timpuri depravate. Cei pesimiști, mai optimiști, Gândeau: ”Mai rău se poate”, Și-n spirit sincer, utopist, Se-nghesuiau… spre moarte.