Fulgii lacrimei divine

Fulgii se rotesc ușor Și mă prind în jocul lor; Printre ei, ”pas-călător”, Tot încerc, ca ei, să zbor. Au și ei un singur dor, De când au căzut din nor, Să ne cânte-ncet, în cor, Imnul vieții, până mor. Ca la lebăda sublimă, Cântul lor e ”stins” de tină, Iar micuții, fără vină, Pier, ca lacrimă divină. Au urcat, la Cer, din mare, Puri, curați, și fără sare, Aburi calzi, atrași de Soare, Răsfățați, duios, de-o boare. Ce-au trăit acolo, știe Doar Lumina, ce învie Câte-o stea, ca o făclie, Pe un drum înspre vecie. Ei, căzând, ne-au arătat Calea, spre un El uitat, Ce, în lacrimi, ne-a iertat… Răi, noi spunem: ”Ne-au udat!”…