Haltă într-un alt târziu

-Străin-o!-

Într-un alt târziu, apoi, Am gemut; îmi pasă. Nu e logic, totu-i gol; Dorul nu e fașă. Te-ai oprit puțin din drum; Am fost doar o haltă. Ai plecat fără suspin, Lăsând totul baltă. -Nu mai stai? am întrebat. -Pot să plec? -Da, pleacă! Mâna s-a mișcat puțin, Rămas bun să facă. Când am vrut să te opresc, Erai prea departe. ”Pasul”, îți era alert, Zorind spre ”departe”. Nu ai șovăit de loc; Chiar doreai ”schimbarea”. Halta, tren, nu ține-n loc; El iubește zarea. Orizonturi largi, ce fug, Tot deschid o lume, Cu ”poieni”, în care ”pasc”, Și nefaste ”turme”. Locul tău, pretinsă ”floare”, Nu-i pe pajiște, în fân. Poate, poate, într-o ”glastră”, Cum zic unii, la alt ”sân”. Într-un alt târziu, acum, Mai șoptesc: ”O, vin-o!” Cine-n ușă-mi va bătea? Ea, sau tu, străin-o? Fi-va Ea, nu-mi va păsa; Golul îl va umple, Și în sensul de pământ, Și de ”tobe-n tâmple”. De ești tu, voi încerca Să nu plâng… Dar vin-o! Încă n-am putut să uit, Ce-am iubit.. Străin-o!