Iar despre Foame iar i.a

-fel și feluri-

Urlă vântul, urlă lumea, Urlă-un câine, ca și ea; Doar sărmanul, când i-e sete, Trage aer… și îl bea. Foamea e cam ”nesărată”, Da-i ”dusă cu zăhărelul”; Cu răbdare îndopată, Nu știu cum să-i ”facem felul”. Și în sensul de bucate, Și de ”să se curme”, zău. Burțile, de gol umflate, Nu-s la modă…-mi pare rău.. Falnice, subtil, se scuză Că-și ”dau aere”-n sughiț: -Pofta e de vină frate! Mi-a rămas în gât… S-o-nghit? Dar, stomacul, bun de tobă, Să bați darabana-n el, Se vrea plin, și ”pus la cale”: -Dă-mi ce-o fi! Fă într-un fel! Nu știu cum, în ”fel… și chipuri” Vreau-nu-vreau, ajung ”la fel”, Cam ”flămând”, de ”ce mi-e bine”, Și de ce-n noi, a ”pus” El. Totodată, gându-mi zboară, Că, și ”felu”-i după ”chip”: Are ”față” de bucate, Papă mult, iar eu doar țip. Și atunci, chiar că îmi vine, Chiar de nu sun rău ”de fel”, Cu pro-fundă-ndreptățire, Peste bot, să-i dau ”alt fel”