Ispita

Doi Măgari stăteau de vorbă, Ghiftuindu-se cu-o ciorbă, După ce-au ales, pe bani, Noi stăpâni, țărani-ciobani. -Să tot ai d-ăștia, măi frate! Îi votăm și mai departe, Căci stau blânzi ca niște sfinți, ”Înălbiți” bine cu sfanți! -Nu-nțeleg? Sunt prespălați? -D-apoi cum. Sunt învățați Să stea-n ”sluj” când strigi la ei, Că-s miș-ei, dragi derbedei, Și-a costat destul, mă jur, Să faci ”om” din jegul pur, Căci și eu am dat ceva, Să ”ungem” pe undeva, Iar amicii mei, copita, Au bătut-o cu ”Ispita”, Ce în umbra ei îi ține Și îi ”suge ” cum e bine, Nu în sensul de porcos, Ci de cel de ros un os, Și de cel de ”Faci ce vreau! Căci, din coate, vezi eu dau, Să te fac Cioban de soi, Peste Vaci și peste oi, Peste Boi și ce mai vrei… Dar Măgarii, sunt ai mei”. -Deci putem sta liniștiți… -Patru ani n-om fi lihniți, Și ne-om îmbuiba din toate… -Când faci jocul ca la carte… * Vreți morală? N-o mai spun. Luați și voi ce e mai bun! Aoleuu!… Din vorba mea. Piei ispită! Viața-i grea…