Împărat în țara umilă

-burta-

Locurile s-au vândut; Și multe din ”restul”. Căci așa-i la noi, pe bani, Cumperi ce n-ai dreptul. Mai rămân cele de veci; Nesăpate încă. Mare-nghesuială-n mare; Mama plânge-o pruncă. Hoții-”nalți” își fac de cap; Burta e de vină. Ea e țap ispășitor, Pentru-o viață ”plină”. Prin orașe, mor copii, Nebăgați în seamă; ”Canaliști”, ce prea arar, Mănâncă, cu teamă. Frică l-e, c-un obicei, Masa-o să devină, Și că pofta, de hrănit, Zilnic o s-o țină. Cei din parcuri, de-au noroc, Lumânări au… stele. Trupuri goale n-au nimic, Ca să ia cu ele. Cimitirul, carnivor, Se tot umflă-n ”burtă”, ”Îndopat” cu alt cavou, Din lumea ocultă. Crud, își ”crește”, din ”strânsuri”, Din averi adică, Sanctuare gen mormânt, Ce, ”vederea”, strică. Ghiftuit de cei cu bani, Scârțâie a jale, Când cedează-un peticuț, La cei fără țoale”. Bunul simț, cert rușinat, Se retrage-n silă. Burta, azi, e împărat În țara umilă.