În ”culoarea de tristețe”

Toamna își întinde ”voalul Rătăcirii” peste flori; În tăcerea-”nfrigurată”, Încep zile fără zori. Vine Timpul, și le ”bate Ceasu”-n plină frumusețe, Iar Lumina, nimb le face, În ”culoarea de tristețe”. Gingășia se destramă, Ca parfumu-n miez de zi. ”Umbrele” sufoc-un verde, Ce se ”stinge”, fără-a ști. Soarele nu mai hrănește Viața-n frunzele de jar. Din copaci se scurge jalea, Ca din ruguri ce dispar. Oamenii, grăbiți, ridică, Rar privirea din pământ. Nu văd flori, nici ploi acide, Ce-”ngroapă”, fără mormânt…