În jocul ielelor

-detașarea-

Detașarea-mi cere, Jocul, să-l privesc. Nu mai vreau nimica; Simt doar că plutesc. Transformarea-i vie, Și trăiesc în ea. Fără de impuneri, Nu există-”A vrea”. Fără de cuvinte, ”Zbor” în joc de iele. Spiritul îmi cere, Să mă ”simt” ca ele. E o lume-aparte, Doar de energii. Totul se transformă, Pur, fără ”regii”. Nu există forme Și nici timp labil. Nimic nu acceptă, Un real stabil. Totul e dorință, Și, ea, te subjugă. Dar ”Nimeni” nu-ncearcă, Ceva să distrugă.