În orașul searbăd

-construind trecutul-

Un prezent cam jalnic, parcă ”pus pe foc”, Își dădea silința, să se miște-n loc. Cu încetineala melcului rănit, Se-nvârtea în jurul timpului grăbit. Piua de trăire îl tot sfârteca, Și-n pustiul faptei, gol, îl arunca. Moara de cuvinte, sfărâma idei, Pentru ”ciorba” scrisă, fără de ”ardei!”. Concasoare scumpe, cizelate-n minți, Pregăteau și piatra, de-aruncat în sfinți. Gredere, alese, pentru nivelat, Muntele ideii, îl făcea mai plat. Macarale-nguste tot urcau spre cer, Cuști înzorzonate, cu gratii de fier. … În orașul searbăd, cu ziua ca seri, Tremură umanul, într-un azi ca ieri.