Înrăiți în rău

-”mari haini”-

Din umbra zidurilor vechi, Cu gratii la ferestre, Vă scriu acum, iubiți ”umani”, Despre trăiri terestre. Nu vreau să-i scuz pe cei sărmani; O viață au… Și-un mâine? Căci sunt prea mulți ce și-au jertfit Lungi ani, pentru o pâine. Cu foamea-n gât și pruncii goi, Lipsiți de ”mai de toate”, Ca să trăiasc-au fost siliți Să facă ”ce se poate”. Cu ochi de tină, sau de cer, Cu tenul pal, sau negru, Zadarnic au bătut la porți, Cu bunul-simț integru. Speranțele, în trai decent, S-au subțiat ca supa, În care carnea s-a văzut Arar și doar cu lupa. Cu mințile-nrăite-n rău, Tot îngroziți de burtă, Întins-au mâna, ca să ia, Un colț, din Viața-turtă. Când alții tot furau cu trenul, Mulți au rămas tot la ”găini”, Sau mărunțișuri de prin curte… Dar azi plătesc… ca ”mari haini”. Îi văd cu chipuri încruntate… Afară, foamea e în toi. Pachete nu primesc de-acasă. Depind, în viitor, de voi, Căci vor ieși, de-aici, odată, Cu ochii stinși, la fel de goi…