Jimmy, filozof ratat

Tolănit, ca omul Mulțumit de sine, Fâlfâindu-și coada, ”Măcăia” spre mine: -Sunt sătul, și ”poama” Din sat s-a ”stricat”. Tu te dai la mine, Dar parcă-s ”secat”. Lasă-mi, tu, odihna Azi, în pace, zău! Ești prea dur cu mine; Nu sunt câine rău. Știi că latru bine, Nu numai la ”doamne”. Ca și voi, pesemne, Mai am și eu toane. Ce dacă vecinii Ți-au furat din curte? Prea ții cont la toate; Ai și-așa, prea multe. Trebuia să hămăi? M-am gândit atunci, Dar, ca tine-n muncă, N-o prea dau în brânci. Am greșit, pesemne, După mintea ta, Dar știi, că-n credință, Nu sunt haimana. Eu nu sunt, ca alții, Pupăcios în bot. Spun ce am în gușă, Chiar de nu chiar tot. Sigur nu ți-ar place, Ce mai gândim noi, ”Morfolind” la oase… Și, la carne, voi. Dar, în mare, merge: Răi sunteți, ca noi; Buni, mai rar, pesemne, Când dă boala-n voi. Deci, și în concluzii, Căci una-i puțin, Când latru la oameni, Mai mult mă abțin. Fă și tu, ca mine! Scrie cu ”perdea”! De ”muști” cu blândețe, Stimă vei ”vedea”. Vei avea de toate, Să-mi ajungă mie. Nu-s hain la suflet… Oase-ți las și ție… L-am făcut, cu ”poftă”, ”Filozof ratat”. Prea credea, că omul, E mult prea ”pătat”.