George RogozPoezie și proză

În țara lui „Vaidenoi”

Jimmy, versus om

-mai altfel-

Cu privirea rătăcită, Undeva, prin capul gol, Jimmy se-odihnea de lene, Cuibărit, decent, pe sol. L-am chemat, așa, cu-o vorbă, Fără să-i arăt vre-un os. M-a privit, chiorâș… ”Adică?” Și s-a-ntors, să-l văd din dos.

Cugetam că, și umanul, Face-adesea tot la fel: Dă-i, și vine-ntr-o clipită; Cere-i, și-ai ”uitat” de el. Căutam, cu-ncetineală, Neconvins că bine fac, Alte trăsături comune, Și-am găsit… mi-e greu să tac. Fură ca majoritatea: Decât să se piardă, ia. De-i flămând, ca tot sărmanul, Ce să facă, stă, și bea. Mârâie când nu-i convine Un ceva, sau cineva. Criticat, se uită-a ploaie, Și îl doare undeva. Latră, bucuros, la bine Și se gudură frumos. Face sluj, aport, și restul, Dacă-i dai, destul, de ros. Umblă-n haită și își mușcă Fratele, ieri, părăsit. Când aleargă după fufe, Uită și că- obosit. Cât pe ce să-l ”trec” la ”oameni”, Fără-alt ”pro”, pentru potaie. Mi-am dat seama-n plină minte, Că puteam s-o fac ”de oaie”. Nu ghiciți?… Credința frate!… Chiar flămând, și chiar lovit, Moare în ”loialitate”… Se vrea, poate, doar iubit.