La mormântul crucilor

Mă joc puțin cu-n bețișor, Și scurm ceva în tină; Și-o groapă fac… ce goală e… Pun cruci… și-acum e plină. Căci, ce mi-am zis, să-mormântez Azi, crucile, pe toate, Și, pe mormânt, să desenez, O Viață, cât se poate. O pun, să le păzesc de cei Ce au credința moartă, Căci poate ele-or învia, Mai demne de-altă soartă. Le-am dat, o șansă-acum, și lor: Pământul să le țină. Născuți din el, făr-de-păcat, În el intrăm, cu vină. Nici prea adânc nu am săpat; Doar lung… cât să ajungă. Și-am pus și-un dor, să plângă-ncet, Când bate vântu-n dungă. Am mai sădit ”mărețe” flori, ”Nu mă uita”, plăpânde, Cu-n simplu gând, de-a se vedea, Din Cer… sau de oriunde…