Lupul păcălit de Vulpe

În cotlonul ei, Roșcata, șireată ca nimeni alta, cugeta, cam ce să facă, pe cine să păcălească: ”Ursul e pățit, vezi bine, că se va feri de mine; Iepurilă cel supus, de nas, eu, cam des, l-am dus; a rămas lupul fălcos… Ia să văd, scot vre-un folos?

-Vai cumetre Blană Sură, ce frumoși ai dinți-n gură, da-i păcat c-un prinț ca tine, coada-ncovoiat-o ține! -Ce-i cu ea, Cucoană Mare? Că nu-i dreaptă, ți se pare? -Vai cât ești de perspicace! Ai carismă, asta-mi place! -Ce e aia? E din coadă? Dreaptă, crezi, bine-i să șadă? -Dar desigur, faci ce-ți place! Proștii râd. Te las în pace! -Stai puțin, că ies la tine! Cine-și bate joc de mine? -Ei, un tont, zălud Cocoș, de Dulău păzit, de-un moș, ce ”se dă” bățos și tare, c-are-n grijă trei mioare. -Ce oițe? Eu nu știu. Unde sunt? Așteaptă! Ptiu! -Osul ăla-i mic și-uscat; cred că-i vechi… prea degresat. -Da de unde, e de ieri. Zi mai bine, tu, ce ceri? -Eu? Nimic. Doar răzbunare pe zăluda zburătoare. Când te duci, după mioară, din poiată, dă-l afară, că-l învăț eu, să se poarte, cu respect de tine, frate! -Dar ziceai și de un câine… -A! Greu roade-un colț de pâine. -S-a făcut! Mă duc pe dată! -Vin și eu! Te-admir la faptă!

În ogradă, pe din spate, Lupul a intrat, în noapte, dar, oricât a căutat, de oițe nu a dat, iar pe când ”frigea” ogoare, cu ”picioarele-n spinare”, urmărit de câini haini, Vulpea ”culegea” găini.

Cu morala stau cam prost, pentru mulți, e fără rost, căci ei sunt umani cinstiți, ce suflă-n iaurt, pățiți.

Tu nu faci așa ceva… Cum, să minți pe cineva, ca să-ți ”afli interesul”?… Știți, altul, îi poartă ”fesul”.