Mielușei pufoși

Pe plaiuri celeste, Norii-și fac de cap; Zburdă ca mioare, Înghiontiți de-un ”țap”. E pornit ,”pe bune”, Ca să facă rău. Ar vrea, și cu piatră, Să arunce-n hău. Fulgere, din ochii Încruntați, se varsă. Tunetul se-ntinde Peste viața ”arsă”. Nu se înțelege Din ce zic, nimic. Nor cu nor se ceartă, Care-i mai voinic. Din înghesuială, Sare, brusc, un strop. Să te ții vâltoare… Cerul n-are dop. Vuietu-apoi cade Într-un vaiet lung. O cam ”fac”, iar, ”lată”; N-am de ce să-i plâng. Vine și pedeapsa Pentru ”ticăloși”; Rămân, dup-o oră, Mielușei pufoși.