Oare cine-i prost?

Când prostia-i fără leac, Ce îmi sugerezi? Să tac?… Cum de poți, și hoți, iubi? Sunt ai Tăi, orice ar fi?… Dar nu-i vezi, nu-Ți vine greu, Când se-nghesuie mereu, Ca să-”apuce”-un loc în față, Cu promisiuni de cață, Cu minciuna crez mai sfânt, Decât ești Tu pe Pământ, Călcând totul în picioare, Suferind, că-n cot, îi doare, Cu o poftă ”îndulcită”, Doar când viața l-e ”răcită”? … Oare cine-i prost? Nu știu… Unul are tot, și-i viu. Restul, noi? Dacă dorești Veșnicia s-o trezești, Poți să ne ”oferi” curați, Demni, cu rele învățați, Obosiți de cugetat, De dorit, și de răbdat.