”Sărman cu ziua”

”Îmbibat” cu neputință, Un țăran, la birt, ce bea, A ajuns să vadă dublu, Viața, ce-o ”târa-trăgea”. Închidea un ochi, ca prostul, Ca să n-o mai vadă rea; -Este stângul poate dreptul… Dar ea, tot așa era. Mai ceru o vodcă dublă, ”Îndoită” de barman. -Apa-i să-mi clătească gura… Murmură bietul sărman. O bău, cu socoteală, Savurând gradele-n plus. -Oare unde o fi Domnul? Ne-a lăsat, sau numa-i dus? Își privea palma ”bătută” De o coadă de cazma, Cugetând la ”mâine”, care, Ca și ieri și azi, urma. -Oare vine de la ”caznă”… Se-ncruntă, privind în sus; -Și făcută-i pentru ”groapă”?… Capul, doar atât l-a dus. N-acuza Divinitatea; Întrebarea doar și-a pus. El venea din Cimitirul, Unde, altă cruce-a pus. Că-i bărbat, sau că-i femeie, Nu conta pentru pământ; I-a-nghițit, cu lăcomie, Și sudoarea, în mormânt. El era ”sărman cu ziua”; Banii, greu îi câștiga. Dar conta, în viața-i dublă, De prășea… sau îngropa.