Tați ”înstrăinați”

-un el-

După ce vorbeau acasă, Unii se-ntorceau plângând; Pomeneau copii și mame, Și gemeau, din când în când.

Soața nu era acasă, Dar fetița a răspuns. Tremura cuvântu-n glasul De iubire-adânc pătruns. A-ncercat să povestească… Lacrimi calde-au izbucnit. A tăcut minute bune, Cu un suflet istovit.

Chinul ăsta, ne-ndoielnic, La torturi nu-i consemnat. Că se ”rupe”-n părinți totul, Lor le pasă… ”niciodat”. Să nu poți să-ți vezi micuții, Care știu că ești plecat Într-o țară-depărtată, Dus la muncă… e păcat. Când ”pedeapsa” pentru tată E extinsă și la ei, Nu e greu ca, și credința, Să se piardă-n Dumnezei. Că e ”El”, Alah, sau altul, Sfinți cu gânduri prea-curate, Ani și luni, zile și ore, Lor le par, ca blestemate. Pe un povârniș de jale, Nu chiar toți, destui, chiar mulți, Ca Sisifi, în sens de ”tată”, Cară prunci, în gând, ”desculți”. Sunt răniți crunt de cuvinte; Amintirile îi dor; Pozele-s cam șifonate; Când îi văd, renasc și mor.