Timp grăbit

-salcie-n ”apus”-

În umbra înserării, Ce zgomotul răpune, Când ard în flăcări nori, Iar Soarele apune, Lumina-și face cale, Spre case risipite Pe un crâmpei de vale, Cu sălcii-acum, cernite. De plâng, sau nu, știu poate Doar valurile sparte Pe rădăcini și cioate, Ce viața o ”desparte”. O salcie-și apleacă, Greu, trupu-n fier ”știrbit”, Silită să-și petreacă, Sfârșitu-n Timp grăbit. Își află-n glie tihna, Cu crengi plecate-n lac, Ce-n luciu își dau ”mâna”, Și gem ușor… sau tac. Pământul a hrănit-o Ani lungi, cu voia Lui; Și Cerul a dorit-o, Dar ea va fi a lui.