Trai sub urban

Pe strada umbrelor grăbite, Cu fapte putrede la colțuri, Tăcerea-ngenunchiată de cuvinte, Târa o Libertate-n lanțuri. Pe trotuare, verzi pocale, Cu-otrava scursă-n rădăcini, Întruchipau festinul zilei, Cu fructe moi, din mărăcini. Golașe, crengile uscate, Ca aminteau și de-un trecut, Dansau, cu smogul împreună, În cânt de lebădă, tăcut. Luminile, din becuri căzătoare, Sub cerul dus, stele păreau; O perspectivă-nbietoare, Pentru cei ce, ”nimic” cereau. În seara peticită de ferestre, Căscate-n ziduri de-”nchisori”, Ce se-ntindeau ca blocuri stafidite, Pe drumuri se scurgeau ”scursori”. Erau de fapte zdrențuite, Gândite altfel că vor fi, Dar și de dragoste, de teamă, De tot ce a umplut o zi. Rău-voitorii spun ”efecte” Al traiului cam sub uman, Ce-n sub urban își duce veacul, Postit, cu grijă, de sărman. De-ar fi doar unu-ar fi minune; Nici Diavolul nu strică-atât. Dar sunt prea mulți de ”fiecare”; Iau Viața-n piept… și mor… de gât.