Umbra Nopții

Zorii, străvezii, anemici, Scurmă-n zarea sumbră. Palide lumini, febrile, Se ivesc din umbră. Noaptea-ncrâncenată încă, Nu se dă învinsă. Vrea și ea să ”umble”-n ziuă, Nu să fie ”stinsă”. E-o obsesie, pe care O are de mică. Tremură, când se ”disipă”, Cuprinsă de frică. I s-a spus că-i toat-o umbră, Dar a cui, nu știe. Faptul că și crește-o face Să creadă că-i vie. Deseori, Focul îi joacă Renghiuri cu lumina, Și îi face umbre-n umbră, Fără-a ști pricina. El este un zeu temut; Sfârtecă-n tenebre. Varsă umbre vii, prelungi, Fine și superbe. Ce păcat că ea, în ziuă, Nu se poate-ntinde, Și, în horă, cu Lumina, Să se poată prinde.

Zorii rup, câte puțin, Din cea care-i naște. Mâine ea va re-nvia, Doar e zi de Paște.