Undeva, aici

-pe umeri goi-

Cu privirea-oropsită, Căutam, cu ochii blânzi, Petecul de cer, pe care, Norii-o ”flendureau”, bolânzi. M-agățam de-o-nchipuire, Ca de viața de apoi, Și-o pictam în roș și verde, Sânge-n cer, frunză-n noroi. Ce conta, era doar clipa Când puteam să mă desprind, Și, în brațele-mi întinse, Tort Pământul să-l cuprind. Vijelia sugrumată, Mult prea des, în chinul meu, O-nsăilam pe o lumină De apus, sau apogeu. Firul fraged de speranță, Ferecat în tainic dor, Se zbătea, la Cer să iasă, Într-un ultim, și prim zbor. Drumul nu-l știa sărmanul; Tulburi nori îl înghițeau. Undeva, plângeau, triști codrii; Pentru cine, nu știau. Undeva, pierdut în lume, Într-un străveziu ”aici”, Un ”ceva”, sclipire oarbă, Împletea pleasna la bici. Nu era pentru colinde, Și nici pentru car cu boi; Era doar pentru păcate, Ca simbol, pe umeri goi.