Vai de capul meu

-o speranță ”sură”-

M-am certat, din nou, cu capul; ”Căpos”, nu m-ascultă. M-am ”luat” atunci de minte; Se ”dădea” ocultă. Îl durea ceva și, tontul, Se plângea la minte. Ea-i ”dădea cu tifla”-n ”vorbe”, Ca sens, nu prea sfinte. Ca urmare, ”strofocat”, Le-am cerut să tacă. Ți-ai găsit, se ciondăneau, În necaz, să-mi facă. -Ia nu vreau să te tratez! I-am spus, într-o ”doară”. Să îl vezi cum s-a ”pornit”; ”Cârâia”, a cioară. Mintea-l tachina, că-i gol; Mult, bun-simț, nu are. Proastă, nu se prea gândea, Unde-i a ei ”stare”. -Singură te-ai ”măturtat”; Ești o simplă ”servă”. Ea și-a scos ”colții” la el, Chiar de nu se-observă. -O să fiu mai liniștit, Fără ”judecată”. -Ba robot o să devii, Ca o ”gură spartă”. Ba că una, ba că alta, S-au ”contrat” cu ”jind”. Din păcate, eu, ”stăpânul”, Sufeream ”gândind”. Căci, mă cam durea ”ideea” Ce, greu, se ”năștea”, Că, certându-mă cu tonții, ”Drama” mă ”păștea”: Sentimentele-mi ”iubite”, Ei nu le-ndrăgeau; Pasiuni devastatoare, Cert, îmi distrugeau. Ce-nduram, atunci, sărmanul, În fond, îi durea. Pacea, cu cedări, din partea-mi, Cam ”în ochi sărea”: Să rămân doar cu ”plăcerea” Celui mai ”deștept”? Cap, cu minte, și cu ”toane”, Chiar ”treaz”, să accept? De aș fi ”băut” mai treacă, Meargă, sau cum spuneți voi, Căci, când omu-și ”udă” mintea, Simte traiul, ”plin”, ”vâlvoi”. Chiar și când e ”slab”, la cuget, Sau ”sărac”, cu duhul, rău, Tot o duce-n fericire, Mult mai ”lux”, ca mine, zău. ”Binele” e-n ”cap-cu-minte”, Strâmb stând, bine judecând. Simți a ”dansului” plăcere, Doar privind, sau și ”jucând”? Rațiunea-n ”legi” e ”dreaptă”: Unu și cu unu-s doi. Dar cu ”una”?… Vai, se-”nvârte”, Totu-n ”funcție” de noi.

În final, ne-am împăcat, Într-un fel de ”Fie!” Acceptam să îi ascult, Cât mi-e bine, mie. -Domnul a făcut un om, Din ”eu”, ”tu”, și ”tine”. Au ”sărit în sus”, normal: -Invers, ”sună” bine. Să accept, nu-mi prea ”venea”: Ei supremi, eu ”restul”. Am cam înghițit în sec, Ferm, s-o ”fac pe prostul”. Eu, în sinea mea gândeam: ”Cât o să îi ție?…” Viața asta e un moft; ”Dincolo”-o Vecie. Nu știu cum, și nici de ce, Ne-am ”trezit”, nu-n fine, Strâns ”legați” de-un ”nou-născut”: Conștiința-n sine. Ne-am pierdut, cred, ca ”umani”, Libertatea ”pură”, Și slujim, convinși, sau nu, O ”Speranță” ”sură”.