Vine vrmea

Amintirile se pierd Într-o tulburie ceață. Niciodată , mult prea mult, N-am cerut la viață. Anii au trecut, și visul De a fi ceva, s-a stins. M-am lăsat târât de soartă, Și în hora ei m-am prins. Pașii, i-am făcut adesea, După alții, cam la fel. Muzică era comanda De a nu greșii de fel. Tropăind printre cuvinte, După o idee-foc, Am pierdut ore și zile, Rătăcind din loc în loc. Mai târziu, nevinovată, Lumea mi-a zâmbit duios: -Ești ca noi, nu te mai teme! Fii mai dur! Ești prea milos! Uneori am zis: ”Așa e”! Dar s-o fac, nu am putut. Pentru doi copii și-o soață, Am răbdat și am tăcut. Astăzi, timpul nu mai curge Ca torentul după ploi. Clipa trece-n suferință, Și-o privesc cu chii goi. Vine vremea pentru toate; Și de bine și de rău. Oamenii se ”sting în parte”, Pe un drum ce duce-n hău. În cucernică uitare, De ce-a fost și nu mai știu, Mă strecor printre cuvinte, Și mă cred tot om, chiar viu.