Viștea Mare, Moldoveanu

-capăt de drum-

Mi-e dor de ani-n care Prin munți tot ”rătăceam”, Când, numai frumusețe, La viață, doar ceream. Mi-e ”sete” de izvorul, Din stâncă-abia sărit, Ce-n zâmbet feciorelnic, Cu flori s-a-mpodobit. Mi-e dor să ”stau de vorbă”, La suflet preschimbat, Cu liniștea stăbună, Ce codrii-a-ncoronat.

Spre creastă, pasu-n dorul Sublimului se ”stinge”, Și amintirea ”arde”, Și plouă-n suflet, ninge. Privirea mi se-neacă În norii scurși pe jos, Pe care, Moldoveanu, La gât, i-a pus, fălos. Pe Viștea, cărăruia, Ca șarpele se zbate. Un trup chircit… și-o pară… A fost furtună-n noapte. Pe trupul fără viață, Doar roua plânge-n scrum. Un trăsnet, neprieten, A scris: ”Capăt de drum!”