Vorbesc cu voi

-în mod firesc-

-Opriți-vă din ”lătrătură”!… Vorbeam cu câinii, nu cu voi. -Sunteți răi demoni, plini de ură!… Acum vorbesc, ”pornit”, cu voi. Căci ”vindeți” zilele la pruncii Ce, nenăscuți, nici nu vorbesc, Și-urlați ca lupii-n haina legii… Și, nu de câini haini, vorbesc. Aveți în grijă și sărmanii, Și-n moarte, simplu, îi scăpați, Iar peștii cei tăcuți, în ape, Cu mare pompă-i înecați. Greșesc, când vreau ca să asemăn, Un câine, cu oameni ne buni, Căci voi, și-n aer, vreți a face, Morminte, pentru noi străbuni. Lătrați în haită, în pustiuri De sentimente și iubiri, Și tot ieșiți, la drumul mare, Ca hoți netrebnici, de ”trăiri”. Din case faceți catacombe, Cu Cerul pur uitat de mult, Și smulgeți carnea de pe oase… Vorbesc de câini?… Nu, pofta cult. Cu lumea, de-a spânzurătoarea, Cu lațu-n mână vă jucați, Și-uitând perceptele morale, Obrazul fin, vi-l tot stricați. Aș vrea, de câini fideli ca oameni, Dar și de lanțuri, să vorbesc, De cei ce-n pofte ne ”sătule”, La Libertate jinduiesc. Dar nu am cum s-arăt o Cale, Și ”orbilor” ce ”prăduiesc”, O viață, scuturată-n floare, Ce nu rodește-n prunci, firesc.