Menirea și Soarta

Am spus odată „Niciodată!” Și mi-a părut chiar bine, C-am pus picioru-n Soarta dată De-un „El”, sau „Ea”, sau un „Oricine” De-un „El” ce a creat cuvântul De „Om”, ființă nepătată, Cel ce i-a dat în grijă totul Și nemurirea totodată. De „Ea”, a timpului stăpână, Neliniștită-n nesfârșit, Ce omul a crescut din tină, Cu-n Început și un Sfârșit. De „Cineva”, „Ceva”, „Oricine”, Că importanță nu mai are, Căci omul e acum pe lume, Stăpânul Vieții… până moare.