Mănăstirea N

Maicile au aranjat loc de rugăciune, Într-o grotă dăltuită din vremuri străbune. Florile au îmblânzit piatra colțuroasă, Golul s-anălțat spre cer, într-o turlă joasă. Crucea vrerea ei și-a spus, în vâltori de veacuri, Mult prea des s-a oglindit, în, de lacrimi, lacuri. Bombele nu au iertat nici copii, nici mame, Au lovit și-n sfinți părinți, rupți de ger și foame. Focul urii, ne-nblânzit, a-ncercat lăcașul, O icoană de minuni, a salvat ostașul. Ea pe el, sau el pe ea, amândoi odată, Omul e legat de sfinți prin aceași soartă.