George RogozPoezie și proză

Ironii amare

Minciuna

-Iar ai scris despre minciună, ca și cum ai sti… -Ne mințim, că nu-nțelegem, „ce” și „cum” am fi. -Mă-ndoiesc de adevăruri cu minciuni „pudrate”… -Le privim din unghiuri moarte, măzgălite-n carte. -Tot mă minți că adevărul va ieși în față… -Poate nu cu lumea asta; poate-n altă viață. -Totuși minți că ne e bine, cât mai rău nu-i încă… -Urcăm muntele la pas și din stâncă-n stâncă. -Mă-ntristează mult minciuna, când n-o mai discern… -Nu în minte, ci în viață, sita faptelor o cern. -Vorbe goale, de minciună, le aud cam zi de zi… -Nu te închina la ele! Fii „ce” vrei „cum” vrei să fii.