Musafirul

Albul pur, printre coline, Se tot pierde-n gri lăptos, Cerul, neproptit prea bine, Se prelinge-n nouri jos. Vântul mi-a bătut la geamuri, Ieri, cu musafitul Ger. Mi-a adus covor de ghețuri Și de flori, ce-n casă pier. L-a întins afară-n ușă Și-n fereastră-n zori le-a prins; Un vitraliu-n alb și negru, Ce-n lumină-i foc nestins. I-am poftit, cu vatra stinsă, Să mai zăboveasc-un pic. Au intrat cu jenă-n casă: -Suntem reci. –O, nu-i nimic. Pietrele crăpau afară, Pomii scârțâiau, gemeau… I-am lăsat s-asculte glasul Vieții verzi ce o striveau. -Vine-o vreme pentru toate… Gerul a oftat amar. Bucuria și tristețea Sunt ca fețele la zar. Nu contează cin-le-aruncă, Căci oricum, la fel nu cad. Ce n-aș da să fiu lumină, Sau cristal de apă-n vad. Dar așa, sunt șansa vieții De-a renaște în alt fel. Eu mă pierd stingher prin vreme… Voi mai credeți poate-n El.