Nemuritori

M-am gândit la nemurire. Nu prea mult. Doar cât să-mi dau seama că ea există, dar nu pentru mine, sau pentru voi, ci pentru noi, Oamenii, umanitatea, sau mai precis, pentru Viață. Asta dacă nu ne-o luăm singuri, și dacă o slăvim și o prețuim, sau dacă o lăsăm să trăiască, liberă, simplă, frumoasă, în urmașii noștrii, Nemuritorii. Asta doar dacă le dăm și lor șansa Ei și nu-I ucidem de pe acum, prin noi și voi și tot ce vrea și nu e viu, prin tot ce trăiește pentru a exista noi, poate singurii care le putem oferii Speranța unor “Ei”, Muritori ai Infinitului. G.R.