O ființă
Tainică precum fecioara ce se frânge-n trist suspin, Voluptoasă ca femeia împlinită prin destin, Noaptea se strecoară-n trupuri cu iubire și venin.
Cugetele îmbâcsite de nevoi și resemnări, O așteaptă să se piardă în uitări de vise-zări. Pasiuni ascunse-n ziua hărțuită de dureri, Se-nfrățesc cu ea pe dată printre șoapte și tăceri. Umbre străvezii de viață nenăscute pentru zbor, Zac zdrobite-n pragul sorții, dar privesc mai sus de nor.
Pe un pat strivit de doruri, răscolit de suferință, O femeie-n gând se roagă. N-a uitat că e ființă.