Pisicării

O Pisică și-un Pisoi se plimbau agale, Mieunând dulcegării, mai pe jos, pe vale. M-au oprit, când am trecut, plini de încântare, Nu de mine, ci de el, că era iar soare. -Cum se face că ne iei cam peste „picioare”, Dar te lauzi că slăvești viața-n fiecare? Să le spun că e „picior”? Nu. Mă iau de toate. La-s că merge și plural, că doar n-o fi moarte. -Sincer zău că nu doresc să jignesc pisica. E-un simbol de „Fă ca ea!”, cum mi-a spus mămica. Ea stă, vorba aia-n „coadă”, să o placă „doamna”, Iar Grivei păzește-n ploaie, chiar când vine toamna. Deci e bine la căldură, fericite-n poale, Și lingându-vă de untul, smântânit din oale. -Da, dar pui cam câș problema, ca și cum nu-i bine Și „inciți” iar vrajba veche, dintre noi și câine. Cam dreptate zău aveau. Cârcotaș din fire, Pe „cotite” o cam dam, Ca a lor menire.