Pentru Eminescu

Ca Eminescu e prea greu, să mai compui odată; „Iubire bibelou de porțelan”, e Soarta îmbrăcată-n Viață.

Iubire stinsă

Iubire stinsă-n ochi de jad Ce înfiori prin nepăsare, În umbra tainicului vis, Te pierzi în dulcea resemnare. Ca floarea albă de suspin, Ce lăcrimează-n lăcrimioare, Întinzi pe albul chip divin Rar un surâs; fulg de ninsoare. Din gândul ros de neputință, Cu Soarta îmbrăcată-n Viață, Stinghere raze de speranță, Îți încălzesc simțirea moartă. În labirintul deznădejdii, Te pierzi în voia rătăcirii, Și frângi sub pas de renunțare, Vlăstarii fragezi ai iubirii. Azi glasul tău e doar tăcere, Un an, o viață, sau mai mult, Dar va renaște poate-odată… Voi fi acolo să-l ascult.